Cei Doi Țapi de pe Punte
Ce se întâmplă când niciunul nu vrea să cedeze
Puntea îngustă
Peste un râu repede și rece era o punte de lemn, atât de îngustă că încăpea doar unul. Cine trecea, trecea singur, cu grijă.
Primul țap
De la un capăt a urcat un țap alb. Mergea liniștit, cu capul sus, gândindu-se la iarba grasă de pe celălalt mal.
Al doilea țap
Chiar atunci, de la celălalt capăt, a urcat un țap negru. Și el mergea spre iarba din partea cealaltă și nu se uita în față.
Față în față, la mijloc
S-au întâlnit exact la mijlocul punții. Nu puteau trece unul pe lângă altul. Și niciunul nu voia să se întoarcă din drum.
Cearta
„Dă-te tu la o parte!” „Nu, dă-te tu! Eu am urcat primul!” Vocile lor se auzeau peste tot râul. Nimeni nu asculta pe nimeni.
Coarne în coarne
Din vorbe au trecut la împinsul cu coarnele. Puntea se clătina, scârțâia, iar apa curgea repede și rece dedesubt.
În apă, amândoi
Deodată s-au auzit două plescăituri. Au căzut amândoi în râu. Au ieșit la mal uzi, tremurând, cu iarba tot neajunsă.
A doua zi
A doua zi s-au întâlnit iar pe punte. Țapul alb a făcut un pas înapoi și a spus: „Trece tu întâi.” Au trecut amândoi, uscați și mulțumiți.
Ce am învățat din poveste
Cine face un pas înapoi nu pierde — câștigă. Cearta îi udă pe amândoi.